În data de 30.10.2019 la UASM a avut loc evenimentul de multiplicare în cadrul proiectului RESTART nr. 585353-EPP-1-2017-1-RO-EPPKA2-CBHE-JP “Consolidarea competențelor antreprenoriale și digitale ale studenților și cadrelor didactice pentru îmbunătățirea procesului de modernizare a învățământului superior în MOLDOVA”. Educaţia antreprenorială, ca disciplină de studiu, reuşeşte acolo unde există o cultură antreprenorială, acolo unde mentalitatea este pregătită să accepte principii şi modele de business. Iată de ce, scopul evenimentului a fost multiplicarea fluxului de bune practici în Educația antreprenorială adus de proiectul ReSTART pentru o audiență mai largă, alcătuită din studenţi, cadre didactice şi antreprenori.
Evenimentul sa finalizat cu desfăşurarea Mesei Rotunde „Bune practici în Educaţia Antreprenorială”. În cadrul evenimentului sa oferit un schimb larg de bune practici privind educația antreprenorială și oportunități pentru tineri, pentru ca cunoștințele și abilitățile lor antreprenoriale să fie aplicate în crearea și dezvoltarea de afaceri.