În data de 14 februarie 2019, în Blocul B, Facultatea de Economie, Informatică și Științe Aplicate, sala 304, în cadrul activităților proiectului ,,Reinforce entrepreneurial and digital skills of students and teachers to enhance the modernization of higher education in Moldova(ReSTART)a avut loc Primul Eveniment de Multiplicare a rezultatelor proiectului cu genericul„Bune practici privind orientarea în carieră a studenților”.

La acest eveniment au participant studenții de la ciclul I și II, de la Facultatea de Economie, Informatică și Științe Aplicate, elevi de la liceele din orașul Cahul: Ioan-Vodă, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Dimitrie Cantemir, Petru Rumeanțev, elevi de la Colegiul de Medicină și de la Colegiul Iulia Hasdeu, experți europeni, care în același timp și parteneri ai proiectului din cadrul Universității „ANGEL KANCHEV” din Ruse, Bulgaria, Universității Tehnice Kosice, Slovacia, Agenția Universitară a Francofoniei, Romănia.

Scopul evenimentului a constat în informarea studenților și elevilor, masteranzilor, antreprenorilor, asociațiilor profesionale, instituții de stat specializate  despre oportunitățile de predare și învățare inovatoare susținute de proiectul RESTART, precum și despre rezultatele obținute de USC în cadrul proiectului.

Experții europeni și-au împărtățit experiența cu participanții vizavi de bunele practice utilizate în orientarea în carieră a studenților, precum și au venit cu soluții în dezvoltarea unei cariere de succes.

În cadrul acestui eveniment, prin colaborare cu Direcția Ocuparea Forței de Muncă Cahul, în persoana Dnei Sarsaman Eugenia, a fost organizat Tîrgul locurilor de muncă, unde au fost invitați – agenți economici, asociații profesionale, instituții de stat specializate din Regiunea de Sud, care au venit cu prezentarea locurilor vacante: Draxelmaier Cahul, SA CahulPan, ICS Danube Logistic SRL, SA Tricon, Penitenciarul nr.5 Cahul, Inspectoratul de Poliție  Cahul, Seviciul Vamal, IP Poșta Cahul, Direcția Sud a Inspectoratului General a Poliției de Frontieră.