Joi, 10 ianuarie 2019 a fost organizată a treia ședință de informare în ASEM, în cadrul proiectului ReSTART. La această sesiune informativă a proiectului au participat 15 cadre didactice din cinci facultăți ale ASEM.

Pentru a contribui substanțial la implementarea noilor metode de predare în cadrul cursurilor care vor fi modernizate datorită proiectului, precum și în alte cursuri oferite de ASEM, între 9 și 12 ianuarie 2019 au avut loc cursuri de instruire pentru cadrele didactice. Scopul instruirii a fost familiarizarea cadrelor didactice cu platforma MOODLE și modurile în care aceasta poate fi aplicată în procesul de predare.

 În cadrul acestor cursuri a fost organizată cea de-a treia sesiune de informare pentru familiarizarea profesorilor ASEM cu particularitățile proiectului ReSTART.

În cadrul evenimentului, profesorii li s-au descris conținutul și particularitățile proiectului. Apoi a fost organizată o sesiune de întrebări și răspunsuri, care a permis de a concretiza toate aspectele legate de modernizarea procesului didactic din cadrul Facultății de Business și Administrație, la nivel de master.

Sesiunea de informare a fost condusă de Portarescu Serghei, membru al echipei de proiect ReSTART.

Informațiile furnizate au prezentat interes pentru cadrele didactice din mai multe departamente ale ASEM, care ulterior au servit drept factor motivator suplimentar pentru studierea metodelor moderne de predare, în special a sistemului MOODLE.

Informații suplimentare privind proiectul ReSTART:  https://www.restart-eu.upb.ro/about-us/